În această dată de 1 ianuarie ca zi a anului nou, nu este nici o logică, căci logic ar fi ca anul nou să fie ziua când se termină un anotimp şi începe altul! Nu în 1 ianuarie la 8 zile după ce a început iarna (23 decembrie)!
De fapt, Creatorul a poruncit evreilor ca prima lună din an, să fie luna nisan (Estera 3:7), sau abib (Exod 34:18), care corespunde în calendarul nostru cu lunile: martie – aprilie (Neemia 2:1, n.s. GBV 1989). Astfel 1 Nisan = martie-aprilie, era prima zi cu lună nouă după echinocţiu de primăvară (21 martie). Luna Nisan este prima a calendarului din legea dată de Dumnezeu prin interemdiul lui Moise, deoarece în aceasta lună s-a produs Exodul din Egipt şi a avut loc practic formarea poporului evreu. Prima porunca adresata de Dumnezeu evreilor (chiar înainte de Exod şi de Muntele Sinai!) a fost de altfel aceea de a începe calendarul iudaic cu luna Nisan. În Exod 12:2, Dumnezeu le spune evreilor următoarele: „Luna aceasta [Nisan] va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului”.
Este şi logic ca prima zi a anului să fie prima zi de primăvară, căci cel mai logic ar fi ca un an să conţină un ciclu complet de anotimpuri în ordinea normală: primăvară, vară, toamnă şi iarnă, astfel anul nou ar trebui să cadă prin 23 martie în prima zi de primăvară!
Dar să revenim la întrebarea: De ce celebrează oamenii anul nou pe 1 ianuarie?
Chiar dacă data aceasta nu are nici o logică, ea provine de la faptul că în anul 46 e.n. a fost fixată la Roma oficial data anului nou la 1 ianuarie. În The World Book Encyclopedia se spune despre originea Anului Nou: „Împăratul roman Iulius Cezar a decis în anul 46 e.n. ca ziua de 1 ianuarie să devină cea dintâi zi a anului. Romanii i-au dedicat această zi lui Ianus, zeul porţilor, al intrărilor şi al începuturilor. Ianuarie provine de la Ianus, care avea două feţe, una îndreptată înainte, iar alta înapoi”.
În anul 46 e.n., Iulius Caesar introduce calendarul pe care îl folosim şi noi astăzi, în forma modificată de Papa Grigore al XIII-lea, în 1582 e.n.
După o săptămâna de la Saturnalii urma cea mai vestita sărbătoare în lumea romană: Calendele lui Ianuarie. Sărbătoarea era dedicata lui Ianus, cel cu doua feţe, una spre trecut şi alta spre viitor, zeul luminii şi deschizătorul anului.
Romanii petreceau în fiecare zi diferit. Astfel: prima zi era încărcată cu numeroase practici rituale şi ceremoniale: se trimeteau daruri, petreceau sărbătoarea cu jocuri, cântece şi glume. A doua zi era dedicata petrecerilor în cadrul restrâns al familiei. Se jucau zaruri, se consumau multe dulciuri, se făceau pronosticuri meteorologice. A treia zi era dedicata alergărilor de cai şi continuau ospeţele. A patra zi entuziasmul şi plăcerile scădeau treptat, iar în a cincia zi se relua activitatea obişnuita.
Ciclul păgân al sărbătorilor romane de iarna, al cărui nucleu îl constituiau Calendele lui Ianuarie, a devenit cu siguranţa popular şi în Dacia datorita intensei circulaţii a oamenilor: legionari în armata romana, negustori, funcţionari. Sărbătoarea legată de Calendele lui Ianuarie a fost foarte cunoscută în Dacia romană şi nu poate fi pusa sub semnul îndoielii, de vreme ce aceasta se desfăşura sub directa supraveghere a autorităţilor civile şi militare, Anul Nou fiind sărbătorit în întregul imperiul.
Trebuie precizat că, ajunul, noaptea şi cele trei zile ale Crăciunului cuprind numeroase elemente saturnalice: ospeţe îmbelşugate, de unde zicala: „Crăciunul sătulului şi Paştele fudulului”, tăierea porcilor la Ignat, data apropiata de începerea saturnaliilor romane, abundenţa darurilor; identificarea principalei măşti care apare în cetele de colindat (ţurca, capra, cerbul, brezaia) cu regele Saturnaliilor. Numeroase motive de tipul Calendele lui Ianuarie au fost transmise până spre zilele noastre. Deşi unele practici specifice Calendelor lui Ianuarie au migrat la sărbătorile în vecinătate (Crăciun, Boboteaza), cele mai multe au rămas aici: uratul de viaţă lungă şi noroc; colindatul, al cărui mobil principal este uratul (Pluguşorul din ajun, Semănatul, Sorcova si Vasilca din dimineaţa Anului Nou).
Deprinderea de a saluta cu mare bucurie venirea anului nou, de a-l întimpina cu urări, daruri, petreceri, cântece şi jocuri este străveche şi cunoscuta tuturor popoarelor europene. Caracterul esenţial al sărbătorii este bucuria şi încrederea cu care omul întimpina trecerea de la anul vechi la anul nou, începutul unei noi perioade de vegetaţie, al unei noi etape în viaţa lui şi a sătenilor săi, a colectivităţii în care trăieşte.
Aşadar, obiceiurile de Anul Nou au la bază tradiţii păgâne nu biblice!!!
Primii creştini erau separaţi de religiile şi sărbătorile păgâne, şi deoarece anul nou era legat de zeul Ianus, un zeu fals, creştinii în primele secole nu au celebrat o astfel de sărbătoare.
Însă ce s-a întâmplat ulterior?
În The World Book Encyclopedia (1982), vol. 14, pagină 237, se spune, cu privire la data când s-a introdus în creştinism anul nou: „În Roma antică, prima zi a anului era dedicată onorării lui Ianus, zeul porţilor şi al uşilor, al începuturilor şi al sfîrşiturilor (. . .) Ziua de Anul Nou a devenit în Biserica creştină o zi sfîntă în anul 487 e.n.” Deci reţineţi, s-a introdus sărbătorea anului nou doar în anul 487 e.n., dată la care majoritatea celor care se numeau „creştini”, erau doar cu numele, fără a fi creștini în realitate, căci ei s-au abătut de la credinţa sfinţilor dată în primul secol pentru totdeauna (Iuda 1:3), și au adoptat tradiţi şi obiceiuri străine de Biblie.
De aceea, iubite cititor, întreabă-te, în mod sincer: de cine asculţi tu? De Cuvântul lui Dumnezeu sau de păgânii idolatrii care au înființat această sărbătoare?
Problema nu este de a ţine sau nu o sărbătoare, problema este: de cine asculţi tu? De lumea lui satan sau de Dumnezeu? De Biblie sau de oameni?!? Ţi-ai croit viaţa după Cuvântul divin şi călăuzirea lui Dumnezeu sau după obiceiurile şi învăţăturile oamenilor idolatrii? Cine este autoritatea ta în materie de sărbători: Cuvântul lui Cristos sau lumea păgână?
În cartea: „Catehism creştin ortodox”, de mitropolitul Antonie al Kievului, tipogr. Mănăstirii Neamţu 1925, în româneşte de Econ. T.P. Ţincoca. pag. 133-134, se avertizează: „Sfântul Apostol Pavel îi previne pe creştini despre aceasta: ,luaţi seama fraţilor să nu vă amăgească cineva cu filozofia şi cu înşelăciune deşartă după tradiţia omenească, după datinile lumii, iar nu după Hristos" (Col. 2,8).”
Degeaba recunosc aceasta clericii, căci cu fapta ei tăgăduiesc acest adevăr (comp. cu Tit 1:16).
În legea lui Dumnezeu se spune clar: „Ascultă şi împlineşte toate poruncile acestea pe care ţi le dau eu astăzi, ca să-ţi fie bine în veci, ţie şi copiilor tăi şi bine-ţi va fi de vei face cele bune şi plăcute înaintea ochilor Domnului Dumnezeului tău. Când Domnul Dumnezeul tău va pierde de la faţa ta popoarele la care mergi, ca să le cuprinzi, şi după ce le vei cuprinde şi te vei aşeza în pământul lor, Atunci să te păzeşti ca să nu cazi în cursă şi să le urmezi lor, după ce le vei pierde de pe faţa pământului, şi să nu cauţi pe dumnezeii lor, zicând: Cum au slujit popoarele acestea dumnezeilor lor, aşa voi face şi eu. Să nu faci aşa Domnului Dumnezeului tău, căci aceia fac dumnezeilor lor toate de care se îndepărtează Domnul şi pe care le urăşte El; aceia şi pe fiii şi pe fiicele lor le ard pe foc înaintea dumnezeilor lor. Toate câte vă poruncesc siliţi-vă să le împliniţi şi nici să adaugi şi nici Să laşi ceva din ele” - Deuteronom 12:28-32, Biblia Ortodoxă.
Iată! Dumnezeu ne poruncește ca să ascultăm și să împlinim toate poruncile, rezultatul: “ca să-ţi fie bine în veci, ţie şi copiilor tăi şi bine-ţi va fi de vei face cele bune şi plăcute înaintea ochilor Domnului Dumnezeului tău”, în caz contrar va fi rău! Avertismentul divin cuprindea și ca oamenii lui Dumnezeu să se păzească de a cădea în cursa de a urma obiceiurile popoarelor păgâne, ei nu trebuiau să facă așa ca și păgânii; ci, dimotrivă să se silească să nu adauge la poruncile divine, ci să le împlinească, fără adaos din altă parte!
Însă, Cultul ortodox dar și cele catolice, uneori și cele protestante și neoprotestante, în multe cazuri nu țin cont de această poruncă, multe dintre sărbători, obiceiuri, datini, provin din păgânism, multe sunt adăugiri la Cuvânt, și ei urmează obiceiurile păgâne, fără jenă, ei se cred mai înțelepți ca Dumnezeu modificând învățătura Lui!!! Ei sunt ca evreii care au adăugat zeci de tradiții la legea divină, distrosionând calea lui Dumnezeu!
În cartea: „Istoria biblică. Noul Testament”, vol. V de Prof. A.P.Lopuhin, traducere de Nicodim, patriarhul BOR. Bucureşti 1946. pag. 381,382, se recunoaște: „Când Sfânta Scriptură şi tradiţia s-au dovedit în dezacord între ele, atunci importanţa cea mai mare s-a dat acestei din urmă. Fariseii proclamară pe faţă aceasta şi după sentinţa evanghelică şezură pe scaunul lui Moise, înlăturând pe marele legiuitor (Mat. 23,2).” Iar la pag. 384: „Astfel, le observa Iisus, aţi înlăturat porunca lui Dumnezeu prin tradiţia voastră. Făţarnicilor - cu indignare exclamă El,demascând goliciunea lor internă - bine a proorocit de voi Isaia zicând: ,oamenii aceştia se apropie de Mine cu buzele lor şi Mă cinstesc cu limba, iar cu inima sunt departe de Mine.”
Iubite cititor, provocarea pentru tine este: vei urma tradițiile omenești sau pe Dumnezeu și învățătura Lui? Fie ca acest articol să te încurajeze să mergi pe calea strâmtă care merge la viaţă pe care merg puţini, fie ca şi tu să te alături acestor puţini spre viaţă veşnică (Matei 7:13-14; Galateni 5:19-26; Efeseni 5:3-21).