Dumnezeu este sfânt, El vorbește oamenilor care doresc să fie sfinți! Dumnezeu este drept, vorbește oamenilor drepți, sinceri, onești, care Îl caută pe El și adevărul Lui (1 Petru 1:15-16; Ieremia 29:13-14).
El vorbește oamenilor care nu pot trăi fără El! care nu doresc să trăiească fără îndrumarea lui, mâna Lui, calea Lui!!!
Oamenii care s-au obișnuit să trăiască „fără Dumnezeu” sau cu „un Dumnezeu de ocazie”, nu Îl vor găsi! Numai oamenii care Îl doresc pe Dumnezeu în toate căile lor (Proverbe 3:5-6), a căror inimă este întreagă pentru El (2 Cronici 16:9), a cărei ființă s-a lepădat de sine însuși, și trăiește pentru El prin Cristos! – Galateni 2:20; Matei 16:24.
Mulți se întreabă: de ce Dumnezeu nu Îmi vorbește? De ce nu aud glasul mielului? De ce nu am călăuzirea Spiritului? De ce?
Deoarece viața ta nu este dedicată lui Dumnezeu cu adevărat! Deorece tu nu te-ai lepădat de sine însuși! Deoarece tu ai spiritul tău care te călăuzește, gândirea ta, și nu vrei cu adevărat conducerea Spiritului!
Soluția:
Dacă nu vei reuși să te lepezi de tine însuți, să te dezbraci de omul cel vechi, mai este o soluție: crucea, suferința, lovitura, biciul, durerea, etc. De ce? Ca să te dezbraci de tine însuți și să te îmbraci cu Cristos, ca să strigi la Dumnezeu, ca să Îl cauți în disperare dacă nu L-ai căutat cum trebuia în zilele senine! Și aceasta este un har de la Dumnezeu! – Deuteronom 28:47-48.