Iov 36:15, GBV 1989: “…prin suferință le deschide urechea”.

Atunci când le predicăm oamenilor, adevărul biblic, și ei își apleacă mai mult urechea spre basme (2 Timotei 4:3-4), nu mai există decât o cale de trezire: suferința!

Același lucru este valabil pentru poporul lui Dumnezeu!

Domnul Iesus când a fost pe pământ a spus în Matei 13:13-15, SCC: „De aceea le vorbesc în parabole; pentru că văzând, nu văd, şi auzind, nu aud, nici nu înţeleg. Şi cu ei este împlinită profeţia lui Isaia, cea zicând: „cu auz veţi auzi, şi nicidecum nu aveţi să înţelegeţi; şi văzând, veţi vedea, şi nicidecum nu aveţi să pricepeţi; pentru că inima poporului acesta s-a împietrit, şi cu urechile au auzit greu, şi au închis ochii lor; ca nu cumva să vadă cu ochii, şi să audă cu urechile, şi să înţeleagă cu inima, şi să se întoarcă, şi să îi vindec”.

Mulți din poporul Israel avea urechi dar nu auzea, inima lor nu era la Dumnezeu, ea era o inimă împietrită, ei nu și-au pregătit inima pentru venirea lui Mesiah (Psalmi 78:8).

Acest lucru se poate întâmpla cu orice frate sau soră din noul legământ! – comp. cu 1 Corinteni 10:5-6.

Atunci când prin harul lui Dumnezeu aflăm adevărul, ne căim, ne botezăm, însă nu căutăm pe Dumnezeu până El se lasă găsit de noi, înseamnă că adevărul ne-a atins doar mintea și nu întregime inima, căci cei ce Îl caută pe Dumnezeu din toată inima, așa cum se spune în Ieremia 29:13-14, NTR:

“Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta din toată inima. Mă voi lăsa găsit de voi”.

Ce este de făcut?

Nu este suficient că aud parțial glasul Domnului (prin textul zilnic, prin vise, etc.), un creștin trebuie să fie călăuzit în toate de Spiritul lui Dumnezeu (Romani 8:14). Creștinul nu poate să își omoare omul cel vechi fără căsăuzirea divină (Romani 8:13), nu poate face bine lucrarea de predicare sau orice alte lucrări creștine fără călăuzire (Faptele Apostolilor 16:6-10), etc.

Atunci când i se dă har un timp ca să-L caute pe Dumnezeu și acel credincios nu reușește să-l găsească ca să stea la sfat cu Dumnezeu, singura soluție pentru el este ca Dumnezeu prin suferință să le deschidă urechile la glasul și voia Lui, așa cum spune și textul de bază al articolului (Iov 36:15).

Atitudinea noastră în suferință, ar trebui să fie cea descrisă în Evrei 12:5-6, SCC: „fiul Meu, nu dispreţui disciplinarea lui Iehova, nici nu te descuraja mustrat fiind de El. Pentru că Iehova disciplinează pe care îl iubeşte, şi biciuieşte pe orice fiu pe care îl primeşte.”

Atunci când un om și mai ales un creștin trece prin suferință își deschide inima și strigă din toată inima la Dumnezeu pentru izbăvire.

Suferința, durerea, are rolul să ne umilească, să ne facă dependenți de Dumnezeu, să-L vedem pe Dumnezeu ca fiind singurul înțelept (Romani 16:27), astfel să ne bazăm în viață doar pe înțelepciunea Lui, și prin urmare să căutăm permanent sfatul Lui.

De aceea, Psalmistul spune în Psalmi 119:67, SCC: “Mai înainte de a fi umilit, rătăceam; dar acum păzesc Cuvântul Tău”.

Iubiți frați și surori, Dumnezeu vrea să ne facă asemănători cu Domnul, total dependenți de El, de puterea Lui, de viața Lui, de dragostea Lui, de înțelepciunea Lui, dacă nu-L căutăm PÂNĂ EL SE LASĂ GĂSIT DE NOI, atunci ne va scote El piedica din inimă și din urechi prin suferință, căci El vrea să ne facă părtași la gloria, disvinitatea și sfințenia Lui (Romani 5:2; Evrei 12:10; 2 Petru 1:3-4).

Dacă treci prin încercări nu dispera, este metoda Marelui Chirurg de a scoate din tine omul cel vechi, și a te transfoma într-o făptură minunată condusă de Capul: Christos.